Am citit pe blogul Victoriei West un articol care se intituleaza "I heart Toronto". Inspirandu-ma din ceea ce a scris, si sper ca nu se supara pe mine, m-am gandit sa scriu si eu unul asemanator,dar mai scurt, despre Romania si experientele mele legate de "pamanturile natale".
Am avut de mai multe ori ocazia sa plec in afara, o data in Anglia, o data in Germania si sa nu mai spun de cate ori m-a batut Vica la cap sa plec in Canada, dar nu am facut-o. De fiecare data cand eram pe punctul de a pleca, cu cateva saptamani inainte, ma razgandeam brusc. Eram foarte entuziasmata de fiecare data, eram bucuroasa ca plec din tara asta sa imi fac un viitor mai bun, dar cand se apropia plecarea cautam tot timpul motive (si le si gaseam repede) si nu mai plecam. Oare atat de mult mi-am iubit tara? Nu cred. Mai mult ca sigur am fost lasa, poate ca imi era frica de schimbare, poate ca ma temeam ca nu pot sta fara prieteni si fara familie. Recunosc ca dintotdeauna mi-a fost teama de singuratate, iar motto-ul meu era "decat singura printre straini, mai bine singura in Romania".
Poate daca as fi plecat, viata mea ar fi fost altfel, de fapt sunt sigura de acest lucru. Probabil ca ar fi fost mai bine din punct de vedere financiar, ca pe alte planuri, cine stie? Daca plecam nu mai eram nevoita acum sa ascult toate minciunile si sa vad delasarea celor care ne conduc. Dar, ma bucur acum ca nu am facut-o, pentru ca aveam nimic din ce am acum, o familie, ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. Sunt fericita acum alaturi de copilul si de sotul meu, sunt recunoscatoare ca am tot ce mi-am dorit vreodata: iubire, liniste si pace sufleteasca.
Eu nu cred in coincidente si de aceea tot timpul spun ca "all things happen for a reason" (toate lucrurile se intampla cu un motiv).
Am avut de mai multe ori ocazia sa plec in afara, o data in Anglia, o data in Germania si sa nu mai spun de cate ori m-a batut Vica la cap sa plec in Canada, dar nu am facut-o. De fiecare data cand eram pe punctul de a pleca, cu cateva saptamani inainte, ma razgandeam brusc. Eram foarte entuziasmata de fiecare data, eram bucuroasa ca plec din tara asta sa imi fac un viitor mai bun, dar cand se apropia plecarea cautam tot timpul motive (si le si gaseam repede) si nu mai plecam. Oare atat de mult mi-am iubit tara? Nu cred. Mai mult ca sigur am fost lasa, poate ca imi era frica de schimbare, poate ca ma temeam ca nu pot sta fara prieteni si fara familie. Recunosc ca dintotdeauna mi-a fost teama de singuratate, iar motto-ul meu era "decat singura printre straini, mai bine singura in Romania".
Poate daca as fi plecat, viata mea ar fi fost altfel, de fapt sunt sigura de acest lucru. Probabil ca ar fi fost mai bine din punct de vedere financiar, ca pe alte planuri, cine stie? Daca plecam nu mai eram nevoita acum sa ascult toate minciunile si sa vad delasarea celor care ne conduc. Dar, ma bucur acum ca nu am facut-o, pentru ca aveam nimic din ce am acum, o familie, ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. Sunt fericita acum alaturi de copilul si de sotul meu, sunt recunoscatoare ca am tot ce mi-am dorit vreodata: iubire, liniste si pace sufleteasca.
Eu nu cred in coincidente si de aceea tot timpul spun ca "all things happen for a reason" (toate lucrurile se intampla cu un motiv).
Bineinteles ca nu ma supar ca te-ai inspirat din articolul meu, ba chiar dimpotriva -- ma simt flatata.
RăspundețiȘtergereCel mai important lucru este ca esti fericita, si ti-ai urmat inima. Daca ti-ai gasit fericirea acolo, nu mai trebuie sa regreti ca nu ai plecat in Anglia, sau Germania, sau oriunde in alta parte.
Cat priveste Canada, s-ar putea sa te mai bat la cap... :)
Iti doresc sa fii fericita si de-acum inainte, indiferent ce sau unde inseamna asta pentru tine.
Nu e timpul pierdut :) Inca sunteti tineri si o puteti lua de la capat in alta parte si sa-i oferiti copilului un viitor mai altfel. Nu zic ca e usor, dar cand pleci impreuna cu familia clar e mai bine. Cunosc familii care au plecat la peste 40 de ani in Canada si acum sunt acolo cu copiii si nepotii si sunt foarte multumiti!
RăspundețiȘtergereBine spus. poate tot ceea ce ni se intampla ni se pare fara sens la un moment dat. Dar D-zeu are felul lui de a aranja lucrurile. oricum tot „raul„ a fost spre bine in cazul tu. felicitari pt blog. pupici
RăspundețiȘtergereAi dreptate:"nimic nu-i intamplator",totul se intampla cu un scop anume.Pupici lui David.
RăspundețiȘtergereDraga Roxi, ca om plecat de mult in strainataturi, iti pot spune ca intr-adevar nu trebuie regretat ca nu ai plecat de-acasa.Niciodata in strainatate prieteniile nu se leaga atit de strins ca in tara,oricit de faini si calzi ar fi oamenii pe care ii intilnesti, dorul de casa si de parinti este imens, si multe altele; intr-adevar, este o aventura minunata, cunosti meleaguri noi, culturi diferite, cresti mai repede si te maturizezi pt ca totul se intimpla intr-un ritm mai accelerat si trebuie sa te adaptezi mereu la ceva nou...dar totusi, oricit de civilizata si avansata este capitala Europei si oricit de imbietoare si albastra marea mediterana, inima mea se inmoaie intr-o secunda la gindul zapezilor de acasa, la gindul primului colindator caruia ii deschizi usa, la frumusetea simpla si linistita a unei duminici petrecuta cu ai mei la bunica..si la mirosul puiului facut la ceaun...
RăspundețiȘtergereNu cred ca exista un loc mai bun decit altul sau mai potrivit pt a-ti face o viata...cred ca cu adevarat important este sa faci cum poti mai bine acolo unde esti, cu oamenii care iti sunt dati..asta e ceea ce conteaza...
si cred ca tu, Roxica, reusesti asta pe deplin.
Cu dor si drag,
Irina